Harriet M. Welsch își dorește să devină scriitoare și se antrenează ca un detectiv: urmărește oameni, intră în rutina cartierului, notează observații nefiltrate despre colegi, vecini și adulții care i se par interesanți. Caietul ei este locul unde adevărul nu trebuie îndulcit, dar Louise Fitzhugh complică lucrurile exact aici: sinceritatea scrisă fără grijă pentru ceilalți poate răni, iar curiozitatea poate deveni intruziune.
Când notițele ajung să fie citite de cei vizați, Harriet pierde controlul asupra propriei imagini și descoperă că talentul de observator vine cu responsabilitate. Romanul, publicat inițial în anii 1960, rămâne actual prin felul în care vorbește despre prietenie, rușine, furie și nevoia copiilor de a avea o voce proprie. Harriet nu este o eroină comodă: e isteață, încăpățânată, uneori nedreaptă, iar tocmai imperfecțiunea ei face povestea memorabilă.
