Omul recent este un eseu de idei în care Horia-Roman Patapievici propune o analiză critică a modernității târzii și a efectelor ei asupra condiției umane. Cartea investighează ruptura dintre omul contemporan și marile repere ale tradiției europene – filosofia clasică, creștinismul, umanismul – susținând că modernitatea a produs un tip uman „recent”, definit prin pierderea transcendentalului, relativizarea valorilor și slăbirea sensului existențial.
Autorul pornește de la premisa că modernitatea, prin raționalism radical, secularizare și tehnicizare excesivă, a erodat fundamentele spirituale și morale ale culturii occidentale. „Omul recent” este caracterizat printr-o libertate aparentă, dar golită de responsabilitate, printr-un individualism accentuat și printr-o raportare utilitară la lume. În acest context, cunoașterea nu mai este orientată spre adevăr, ci spre eficiență, iar cultura se transformă într-un produs de consum.
Patapievici discută pe larg criza sensului, dispariția sacrului și înlocuirea lui cu ideologii sau surogate simbolice. Modernitatea este prezentată nu ca un progres liniar, ci ca un proces ambivalent, care a adus beneficii incontestabile, dar și o formă subtilă de alienare. Omul recent trăiește într-un prezent continuu, rupt de memorie și de tradiție, incapabil să se mai raporteze la ideea de adevăr absolut sau de bine universal.
Stilul cărții este dens, polemic și erudit, îmbinând filosofia, istoria ideilor și reflecția culturală. Omul recent nu oferă soluții simple, ci provoacă cititorul la un exercițiu de luciditate și responsabilitate intelectuală. Volumul se adresează celor interesați de filosofia culturii și de diagnosticul critic al societății contemporane, fiind una dintre cele mai influente și controversate cărți de eseistică românească postdecembristă.
