1 în stoc

Impartasirea lumii

Autor: Luce Irigaray

An apariție: 2015

Editura: Hecate

Starea cărții: Foarte bună

Una dintre marile personalităţi ale gândirii critice europene despre cum să ne reorganizăm coexistența cu celălalt, în condițiile în care nu se mai poate trăi înăuntrul și prin intermediul unei singure lumi.

„Pentru a-l întâlni pe celălalt, pentru a avea un schimb cu cine locuiește într-o lume diferită de a noastră, trebuie să ne întoarcem la identitatea noastră globală în loc să ne limităm la o construcție culturală care dorește să ne surmonteze ființa vie și sensibilă. Celălalt ne obligă și să ne asumăm negativul, adică să ne dăm limite pentru a-l lăsa pe celălalt să fie în calitate de celălalt. Iar celălalt ne deschide posibilitatea unei alte epoci pentru devenirea noastră subiectivă și pentru cultura noastră. Celălalt ne introduce unei alte logici, în care sunt luate în considerare și cultivate și valorile relaționale, în special de coexistență în diferență, nu doar valorile controlului și ale competenței, cu a lor extindere-expansiune, care sunt în mod necesar acompaniate de competiții, conflictuale și războinice, între semeni. Și este necesar să ne reamintim că celălalt, în tradiția noastră, este mai întâi femeia, începând cu femeia din mamă.” Luce Irigaray
„Pentru Irigaray, sarcina umanităţii este de a construi o «locuinţă»comună (o «sălăşluire» comună), pornind de la dorinţa reciprocă a bărbatului şi a femeii, prin cultivarea energiei celor doi, ajungând până la constituirea de lumi comune cu un celălalt sau ceilalţi ce aparţin unor lumi diferite cu valori diferite.” Ovidiu Anemțoaicei

14,90 lei

1 în stoc

Descrierea cărții

Detaliile cărții

Informații suplimentare

Greutate0,3 kg
Dimensiuni20 × 20 × 3 cm
Autor

Editura

An apariţie

2015

Nr. pagini

144

Coperţi

Broşate

Limba

Stare

Alte cărți care s-ar putea să-ți placă

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Impartasirea lumii

Impartasirea lumii

14,90 lei

1 în stoc

Joia Cititorului
Joi ai transport gratuit la orice comandă peste 99 lei.

La Bibliodiscoteca, alegem cu grijă fiecare carte și îți spunem din start tot ce trebuie să știi despre starea ei. Tu doar alege povestea, iar noi facem şi mai uşor drumul cărţilor către tine.