Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme

Stalinismul romanesc privit din „lumea de dincolo”, prin ochii inocenti ai unui copil – asa ar putea suna o prezentare arida si strict „la obiect” a cartii lui Gabriel Chifu. Alunecarea in fantastic, in lumea invizibila muritorilor de rind, este „artificiul” narativ prin care autorul ne dezvaluie anii cei mai negri ai comunismului. Povestea este o relatare „din vazduh” a acelor vremuri, o relatare oarecum neutra, dar cu atit mai apasatoare, in care apar ingeri si condori vorbitori, in care copilului-narator, mort „cu noroc” inainte de a incepe urgia, urca la ceruri pentru a visa destinul familiei sale, ramasa pe pamint spre a infrunta viata.

„Marea tema (si deopotriva obsesie) a romanelor lui Gabriel Chifu ar putea fi gasita in problematica identitatii, pusa in cauza de inventivitate, fabulatie si fantezie. Personajele lor nu stiu cu adevarat cine sint si din ce motive actioneaza asa cum o fac. Aidoma unor pioni pe o tabla de sah, ele sint la cheremul unor forte manipulative, al unor strategii ascunse, dar si al formelor de compozitie pur combinatorii.“ (Dan Cristea)