-17%

1 în stoc

Viata cu sora mea Madonna

Autor: Cristopher Ciccone

Editura: Humanitas

Starea cărții: Foarte bună

Madonna văzută de aproape. Confesiunile omului care o cunoaşte cel mai bine.

Madonna e prezentă sub toate chipurile şi măştile ei în aceste pagini: de la „fetiţa tatii“ de altădată până la marea doamnă căsătorită cu Guy Ritchie, trecând prin numeroase ipostaze intermediare: baterista punk, Boy Toy, Material Girl, doamna Sean Penn, iubita lui Warren Beatty, mama afectuoasă, adepta cultului Cabala. Fratele ei ştie mai bine ca oricine ce se ascunde înapoia fiecărui chip strălucitor pe care Madonna şi l-a construit cu trudă. Şi nu se sfieşte deloc s-o spună. Este cu siguranţă critic faţă de Madonna, dar o priveşte, în acelaşi timp, cu iubire şi fascinaţie. Şi de aceea, în mod paradoxal, imaginea megastarului nu are de suferit, dimpotrivă; dublată de imaginea femeii reale, capătă profunzime.

Christopher Ciccone a trăit 47 de ani în preajma celei mai celebre femei a vremurilor noastre. A crescut alături de Madonna şi ceilalţi patru fraţi ai lor, a fost apoi dansatorul ei de fundal, asistentul personal, costumierul, decoratorul, regizorul artistic, managerul ei de turneu. O cunoaşte perfect, iar extraordinarele lui confesiuni pe asta se bazează. Le-a scris ca formă de psihoterapie, de catharsis. Un detaliu cu importanţa lui în carte este că fratele Madonnei e gay.

Prețul inițial a fost: 12,00 lei.Prețul curent este: 9,90 lei.

1 în stoc

Descrierea cărții

Detaliile cărții

Informații suplimentare

Greutate0,2 kg
Dimensiuni20 × 13 × 1 cm
Autor

Editura

Nr. pagini

324

Coperţi

Broşate

Stare

Alte cărți care s-ar putea să-ți placă

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Viata cu sora mea Madonna

Viata cu sora mea Madonna

Prețul inițial a fost: 12,00 lei.Prețul curent este: 9,90 lei.

1 în stoc

Joia Cititorului
Joi ai transport gratuit la orice comandă peste 99 lei.

La Bibliodiscoteca, alegem cu grijă fiecare carte și îți spunem din start tot ce trebuie să știi despre starea ei. Tu doar alege povestea, iar noi facem şi mai uşor drumul cărţilor către tine.