Scrisori catre fiul meu

Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai „ca iedera” de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex”, ce cautam intr-o lume in care nu parem destinati fericirii? Protagonista scrisorilor este insa inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima de indragostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obisnuit, plin de griji, si chiar inima-inima, personajul-vedeta al anatomiei noastre, care se poate imbolnavi. O intreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde in plicul incapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica „Dr. Lister 69”, flash-uri din anii ’50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gandurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza „riscului de a avea un tata filozof”. Din cele saisprezece scrisori se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a conventiei epistolare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe ganduri, sa se lase intrebat si sa ne raspunda. Pentru ca, acceptand pactul propus de autor, fiecare cititor se transforma in „fiul” din titlu.