Romanul „Numele trandafirului” de Umberto Eco este un thriller istoric și filosofic plasat într-o mănăstire benedictină din nordul Italiei, în secolul al XIV-lea. Povestea este relatată de Adso din Melk, un tânăr novice care îl însoțește pe călugărul franciscan William de Baskerville, un om cultivat și rațional, inspirat de metodele logice ale lui Aristotel.
Cei doi ajung la mănăstire pentru a participa la o dispută teologică, însă sunt rapid implicați într-o serie de crime misterioase. Primul călugăr este găsit mort în condiții suspecte, iar în zilele următoare apar noi victime. William începe o anchetă bazată pe observație și deducție, încercând să descopere adevărul dincolo de superstițiile și frica celorlalți monahi, care cred că evenimentele au o origine diabolică.
Investigația îi conduce către biblioteca mănăstirii, un loc labirintic și interzis, unde se ascund secrete periculoase. William și Adso descoperă că morțile sunt legate de un manuscris rar și interzis: o carte atribuită lui Aristotle, care tratează tema râsului. Această lucrare este considerată periculoasă deoarece ar putea submina autoritatea Bisericii, promovând ideea că râsul și ironia pot slăbi frica și controlul religios.
În centrul intrigii se află Jorge de Burgos, un călugăr orb și fanatic, care dorește să împiedice răspândirea acestor idei. El otrăvește paginile cărții, provocând moartea celor care o citesc. În final, confruntarea dintre William și Jorge duce la un incendiu devastator care distruge biblioteca și mare parte din mănăstire.
Romanul explorează teme precum conflictul dintre rațiune și credință, puterea cunoașterii și pericolele fanatismului. Titlul sugerează fragilitatea adevărului și a memoriei, ideea că lucrurile își pierd sensul în timp, rămânând doar numele lor.
