-30%

1 în stoc

Istoria lumii. Marco Polo si drumul matasii

Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole… un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie.

Marco Polo, un negustor italian din secolul al XIII-lea, a fost unul dintre cei mai curajoși și mai importanți călători din istorie. La doar șaptesprezece ani, s-a aventurat împreună cu tatăl și unchiul său pe Drumul Mătăsii, pornind din Veneția într-o călătorie lungă și periculoasă, trecând prin Orientul Apropiat și ajungând până în îndepărtata Chină. Acolo, Marco s-a pus în serviciul împăratului Kublai-Han și, în diversele sale misiuni, a descoperit animale și obiecte pe care niciun european nu le mai văzuse. După douăzeci și patru de ani, s-a întors în Italia și, cu ajutorul unui scriitor pe nume Rustichello, a publicat Cartea Minunilor, relatând toate peripețiile prin care trecuse. Dacă vrei să afli mai multe despre călătoriile incredibile ale lui Marco Polo, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.

Prețul inițial a fost: 22,90 lei.Prețul curent este: 15,99 lei.

1 în stoc

Descrierea cărții

Detaliile cărții

Informații suplimentare

Greutate0,4 kg
Dimensiuni25 × 18 × 1 cm
Editura

Colecţia

Istoria lumii

Nr. pagini

48

Stare

Alte cărți care s-ar putea să-ți placă

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Istoria lumii. Marco Polo si drumul matasii

Istoria lumii. Marco Polo si drumul matasii

Prețul inițial a fost: 22,90 lei.Prețul curent este: 15,99 lei.

1 în stoc

Joia Cititorului
Joi ai transport gratuit la orice comandă peste 99 lei.

La Bibliodiscoteca, alegem cu grijă fiecare carte și îți spunem din start tot ce trebuie să știi despre starea ei. Tu doar alege povestea, iar noi facem şi mai uşor drumul cărţilor către tine.