Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu

O sistematizare cat mai stiintifica a avalansei de informatii pe care ni le da Emil, ar putea sa faca, din acest volum, o carte importanta pentru istoriografia romaneasca. Desi nu suntem de acord cu multe dintre tezele pe care ni le propune autorul, noi nu avem dreptul sa-l judecam pe Emil Barbulescu. Ca fost nomenclaturist PCR, il va judeca istoria, iar ca scriitor de carti politice tot istoria il va aseza acolo unde trebuie. Dreptul opiniei publice este sa spuna unde a gresit Nicolae Ceausescu si clanul sau (intre care si Emil Barbulescu), dar sa nu uitam si dreptul nostru, acela de a spune unde nu au gresit Ceausescu si acolitii sai. Asta ne spune Emil Barbulescu: lucrurile bune pe care le-a facut mult-iubitul sistem comunist si lucrurile (ne)bune pe care le-a facut si le va face inca democratia originala, teoretizata de Iliescu si desavarsita de Traian Basescu, lucruri (ne)bune pe care le simtim, al dracului de dureros, pe pielea noastra.

Dragi prieteni, cititi „Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu” si „Noi cei care am tradat” si veti vedea ca Emil si-a pus sufletul pe masa.

Depinde de noi, daca stim sa-l pretuim sau, dupa caz, sa-l nesocotim.

Fiindca, iata ce ne spune spre finalul cartii nepotul lui Ceausescu: „In contrar cu principiul biblic «Crede si nu cerceta», eu vin si va rog: «Nu credeti si cercetati!» Va rog! Pentru binele acestei tari. Pentru binele vostru”.