1 în stoc

Doamna Dalloway

Autor: Virginia Woolf

An apariție: 2012

Editura: Humanitas

Starea cărții: Ca nouă

Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ (Jorge Luis Borges)

Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul strălucitor al zilei de vară. Măruntele întâmplări ale vieţii cotidiene camuflează de fapt drame personale, iar sub aparentul aer inofensiv şi sărbătoresc al zilei se întrezăreşte adevărata faţă a vieţii, cu tristeţea şi dezamăgirile sale. În vreme ce Septimus Warren Smith (un „dublu“ al doamnei Dalloway, după afirmaţiile autoarei) se cufundă în deznădejde şi, pradă unei depresii provocate de moartea unui camarad de luptă, se sinucide, Peter Walsh, iubitul din tinereţe al Clarissei, se întoarce din India, tulburând pregătirile uneia dintre faimoasele serate ale acesteia şi declanşându-i o serie de dileme morale. Pe parcursul zilei, destinele personajelor se întretaie în mod surprinzător, aparent fără continuitate sau legătură, dând la iveală trăiri şi mici revelaţii neaşteptate: Richard Dalloway descoperă că motivul fericirii sale zilnice este iubirea încă vie pentru soţia sa, care, la rândul ei, îşi clarifică sentimente mai vechi pentru prietena sa din tinereţe, Sally Seton, şi fostul iubit, Peter Walsh. Naraţiunea fragmentară, urmând tehnica fluxului conştiinţei, face din Doamna Dalloway unul dintre cele mai importante romane moderne, consacrând totodată stilul inconfundabil al Virginiei Woolf.

19,90 lei

1 în stoc

Descrierea cărții

Detaliile cărții

Informații suplimentare

Greutate0,25 kg
Dimensiuni20 × 13 × 2 cm
Autor

Editura

An apariţie

2012

Nr. pagini

235

Coperţi

Broşate

Stare

Alte cărți care s-ar putea să-ți placă

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Prețul inițial a fost: 30,00 lei.Prețul curent este: 24,99 lei.

Doamna Dalloway

Doamna Dalloway

19,90 lei

1 în stoc

Joia Cititorului
Joi ai transport gratuit la orice comandă peste 99 lei.

La Bibliodiscoteca, alegem cu grijă fiecare carte și îți spunem din start tot ce trebuie să știi despre starea ei. Tu doar alege povestea, iar noi facem şi mai uşor drumul cărţilor către tine.